Prima ediţie de Duathlon, organizată cu suportul Moldova Agroindbank

Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău va găzdui pe 30 aprilie 2017 prima ediţie de Duathlon din Republica Moldova. Evenimentul este organizat de Federaţia de Triathlon din Republica Moldova, cu suportul Partenerului General – BC “Moldova Agroindbank” SA.

Competiţia promovează modul de viaţă sănătos şi echilibrat, iar MAIB lansează invitaţia doritorilor de a intra în acest ritm. Sportul face parte din politica social-corporativă a Moldova Agroindbank, iar cu prilejul desfăşurării Duathlonului banca a pregătit şi un spot video, în care au participat angajaţii instituţiei. Susţinând acest eveniment, MAIB contribuie la dezvoltarea unei societăţi dinamice şi armonioase. La probele Duathlonului, de menţionat, vor participa şi reprezentanţii Moldova Agroindbank.

Fiecare participant primeşte gratuit un maiou cu simbolica Duathlon Chişinău 2017.

Competiţia se adresează tuturor sportivilor, atât amatori, cât şi de performanţă, pasionaţi de depăşirea propriilor limite, iar distanţele probelor sunt pe placul oricărui iubitor de mişcare în natură:

Sprint duathlon (300 lei)
  • Alergare 6km (2 ture)
  • Bicicleta 21km (7 ture)
  • Alergare 3km (1 ture)

Super Sprint duathlon (200 lei)
  • Alergare 3km (1 ture)
  • Bicicleta 9km (3 ture)
  • Alergare 1,5km (1/2 ture)

Fun duathlon (gratuit)
  • Alergare 3km (1 ture)
  • Bicicleta 9km (3 ture)

Duathlonul, care înseamnă alergare, ciclism, alergare, face parte din categoria sporturilor complexe care îmbină mai multe discipline şi câştigă din ce în ce mai multă simpatie în rândul celor pasionaţi de sport şi mişcare în aer liber.

[dqvideo address=spoturi-publicitare/prima-editie-de-duathlon]

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok