MAIB şi CIU lansează o nouă ediţie a Programului „Burse pentru Viitorul Tău!”

BC „Moldova Agroindbank” SA şi Centrul de Informaţii Universitare lansează programul „Burse pentru Viitorul Tău!”, ediţia 2017. Programul are drept scop susţinerea tinerilor ce provin din familii social-vulnerabile din Moldova, pentru a facilita accesul lor la educaţie în instituţiile de învăţământ superior din ţară.

În ediţia din acest an vor fi oferite 30 de burse a câte  7 000 lei, pentru un an universitar, care vor fi transferate pe cardurile bancare ale studenţilor. Astfel, 15 burse vor fi acordate pentru studenţii înmatriculaţi în anul I de studiu, la instituţiile de învăţământ superior din Moldova şi 15 burse – pentru studenţii bursieri ai ediţiei precedente, promovaţi în anul II sau III de studii, care pot candida pentru reînnoirea acestora.  Pentru a obţine o susţinere financiară în cadrul programului tinerii trebuie să demonstreze performanţe academice şi să se implice în activităţi extracurriculare.

BC “Moldova Agroindbank” SA în calitate de partener a programului încurajează tinerii cu o condiţie socială mai dificilă, dar care sunt motivaţi pentru studii profunde, oferindu-le suportul financiar necesar, pentru obţinerea unei educaţii de calitate.

Serghei Cebotari, Preşedintele Comitetului de Conducere al BC „Moldova Agroindbank” SA: „Programul „Burse pentru Viitorul Tău!” a fost lansat cu scopul de a acorda un ajutor tinerilor din familii cu venituri modeste, pentru ca ei să-şi continue studiile şi să obţină o profesie. Suntem conştienţi că tinerii sunt o resursă importantă a Moldovei, iar investind în ei, investim în viitorul prosper al ţării”.

Angela Muşet, Directorul Centrului de Informaţii Universitare:  „Şi în acest an ne bucurăm de suportul generos oferit de către partenerul nostru fidel BC "Moldova Agroindbank" SA, care manifestă un spirit civic activ prin susţinerea continuă a tinerilor talentaţi care provin din medii social-vulnerabile, dar care aleg să-şi depăşească condiţiile şi dau dovadă de ambiţie şi motivaţie pentru obţinerea studiilor superioare."

Bursele sunt acordate în bază de concurs şi au menirea să acopere necesităţile ce ţin de efectuarea studiilor (taxă de studii, cheltuieli de cazare, masă, rechizite de studiu ş.a.).

Programul „Burse pentru Viitorul Tău!”, ediţia 2017, este organizat de Centrul de Informaţii Universitare cu suportul financiar al BC “Moldova Agroindbank”, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

Din anul 2011, Moldova Agroindbank a susţinut financiar proiectul “Burse Suplimentare pentru Tinerii din Familii Dezavantajate”, care în 2014 a fost redenumit în “Burse pentru Viitorul Tău!”, iar MAIB şi-a asumat responsabilitatea pentru realizarea programului.

Mai multe informaţii despre procedura şi condiţiile de aplicare sunt disponibile în limbile română şi rusă pe pagina web - www.eac.md.

Formular
Regulament 

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok