”Femeia anului 2016” a fost nominalizată de către Revista Aquarelle

Valentina Badrajan, membru al Consiliului BC"Moldova Agroindbank"S.A., a fost desemnată de revista Aquarelle ”Femeia anului 2016” în ediţia a XII a acestui eveniment. Gala de decernare a celor mai remarcabile femei ale acestui an la cele 10 nominaţii, pentru care s-a dus o adevărată bătălie de voturi pe site-ul aquarelle.md, a avut loc în data de 22 decembrie.

”Am fost totdeauna aproape de oamenii cu care am colaborat şi m-am implicat cu responsabilitate atît în activităţile zilnice, cît şi în viaţa socială. Încrederea persoanelor care m-au votat şi acordarea acestui premiu mă responsabilizează şi mai mult pentru a înainta şi schmba lucrurile spre mai bine”, a menţionat dna Valentina Badrajan. 

Valentina Badrajan promovează activ valorile egalităţii de gen, susţinând participarea femeii în dezvoltarea societăţii. În anul curent, Valentina Badrajan a participat la Programul Naţional de Mentorat pentru Femei Consiliere „INSPIR-O”, relatând despre experienţa acumulată, provocările cu care se confruntă o femeie de succes şi oportunităţile pentru femeile în Republica Moldova.

În calitate de director executiv a Fondului de Dezvoltare Durabilă – Moldova, dna Badrajan a creat o reţea a femeilor din agricultură pentru a le oferi posibilitatea să comunice, să facă schimb de experienţă şi să se încurajeze reciproc. Pentru unele femei a organizat vizite în Portugalia, Italia, Polonia, pentru a face cunoştinţă cu activitatea producătorilor agricoli, iar revenind acasă să aplice în practică cunoştinţele acumulate.
Revista Aquarelle a mai oferit premii la categoriile ”Vocea anului ”, ”Actriţa anului”, ”Prezentatoarea TV a anului”, ”Descoperirea anului”,  ”Modelul anului!”, ”Designerul anului”, ”Mămica anului”,  ”Business-lady a anului” şi ”Politicianul anului”.

Acest site folosește cookies. Prin continuarea navigării, îți exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Ok